@ Sentinţă în scandalul dintre un interlop şi un fost senator @ Soarta lui Constantin Vandam, decisă de judecătorii ieşeni @ Astfel, la ultimul termen al procesului, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au amânat luarea unei decizii până pe 3 iunie 2024
Sentinţă în scandalul dintre un membru al lumii interlope şi un fost senator! Soarta lui Constantin Vandam urmează a fi decisă de judecătorii ieşeni! Aşadar, la ultimul termen al procesului, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au amânat luarea unei decizii.
„Instanta amana pronuntarea pentru data de 3 iunie 2024, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia partilor prin mijlocirea grefei instanţei”, au afirmat judecatorii ieseni cu privire la dosarul de tulburare de posesei in cadrul caruia Vandam are calitatea de inculpat, iar fostul senator Ionel Agrigoroaei si sotia acestuia sunt parti civile.
Sentinţă în scandalul dintre un interlop şi un fost senator!
Amintim ca, in acest dosar, Vandam Constantin a fost trimis in judecata de procurorii ieseni sub acuzatia de tulburare de posesie. De altfel, la unul dintre termene, jandarmii repartizați în dispozitivul de pază de la Judecătoria Iași au fost nevoiți să intervină dupa ce familia interlopului a început să facă scandal pe holurile instanței.
Rudele lui Vandam Constantin au inceput sa injure si să amenințe familia fostului senator Ionel Agrigoroaei. De altfel, mama lui Vandam și alte rude fuseseră aduse cu mandat în dosarul în care interlopul este judecat pentru tulburare de posesie si asta deoarece ar fi ocupat in mod abuziv casa fostului senator Ionel Agrigoroaei.
De unde a izbucnit scandalul
Amintim ca Vandam a fost trimis în judecata deoarece, alături de alte persoane de etnie rromă, în 2014, ar fi ocupat abuziv o parte a unei vile din zona Copou. În acea vilă locuia fostul senatorul Ionel Agrigoroaei. Conflictul dintre acesta şi membrii clanului a apărut după ce Vandam ar fi cumpărat la licitaţie în urma unei executări abuzive o parte a vilei în care locuia Ionel Agrigoroaei.
Executarea a fost facuta pentru neplata unui credit. După mutarea în locuinţa din Copou, Vandam ar fi început să-l ameninţe pe senator, dar şi familia acestuia.