@ Singurul avocat din Iaşi acuzat de tentativă de omor este ţinut cu sufletul la gură de judecători @ Astfel, la primul termen al procesului penal ce îl priveşte pe Dinu Şerban, magistraţii au decis amânarea cauzei pentru data de 4 aprilie 2023 @ Amintim că Dinu Şerban este acuzat că a vrut să facă moarte de om din cauza unui loc de parcare
Singurul avocat din Iaşi acuzat de tentativă de omor este ţinut cu sufletul la gură de magistraţi. Aşadar, la primul termen al procesului penal ce îl priveşte pe Dinu Şerban, magistraţii au decis amânarea cauzei pentru data de 4 aprilie 2023.
Amintim că Dinu Şerban este acuzat că a vrut să facă moarte de om din cauza unui loc de parcare. În urmă cu câteva luni, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași l-au trimis în judecată pe avocatul Dinu Șerban pentru tentativă de omor.
De unde a izbucnit scandalul
Conflictele dintre Dinu Șerban și vecinul său ar fi pornit de la un teren al acestuia din urmă, situat într-un cartier de vile, unde avocatul își parca mașina.
„A fost vorba de două incidente diferite, unul petrecut în luna mai 2019, când victima a fost agresată, şi un al doilea conflict, în iunie 2020, când inculpatul a lovit aceeaşi persoană cu lama unui hârleţ în cap. Conflictele dintre cei doi au fost generate de faptul că inculpatul îşi parca maşina pe terenul neîmprejmuit al victimei”, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Alte probleme cu legea
De altfel, avocatul Şerban nu se află la primul conflict cu legea. În 2009, a fost încătuşat după un conflict avut cu polițiștii în trafic. Discuțiile au degenerat după ce avocatul a încercat să plece cu prietena sa de la faţa locului.
Mai mult, avocatul a fost acuzat de lovire sau alte violenţe. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acesta, având în vedere faptul că acuzaţia este cu mult mai gravă.