@ Un cunoscut avocat din Iaşi a fost prins şofând, deşi avea permisul suspendat @ În urma incidentului, ieri, procurorii din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Anatole Cenuşă @ Acesta este acuzat acum de conducere fără permis
Un cunoscut avocat din Iaşi a fost prins şofând, deşi avea permisul suspendat! În urma incidentului, ieri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Anatole Cenuşă, pentru conducere fără permis.
Acum, urmează ca instanţa să stabilească un prim termen al procesului penal. Mai apoi, judecătorii vor asculta ce au de spus avocatul şi anchetatorii, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Avocatul Anatole Cenuşă, prins şofând fără permis
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au susţinut că avocatul a intrat recent în atenţia lor. Conform acestora, pe data de 17 iunie 2023, în urma unui control, poliţiştii ieşeni l-au prins pe Anatole Cenuşă şofând, deşi avea permisul de conducere suspendat.
În fapt, în perioada amintită, acesta avea un alt dosar penal, ce se judeca în apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa din Capitală nu ar fi prelungit dreptul de circulaţie al avocatului ieşean.
Un alt dosar pentru avocatul ieşean
Amintim că, în urmă cu mai bine de un an, Anatole Cenuşă a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă. „În dimineaţa zilei de 9 ianuarie 2019, inculpatul a urcat la volanul autoturismului Volkswagen Jetta şi a plecat împreună cu numita, căreia îi acorda asistenţă juridică într-o cauză civilă. În jurul orei 8:30, pe Drumul European 583, la km 34 + 700 m, în afara localităţii Bălţaţi, la abordarea unui viraj la dreapta, şoseaua fiind în curbă, inculpatul a pierdut controlul autoturismului şi acesta a intrat în derapare, s-a răsucit, a părăsit banda de circulaţie şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Golf.
În urma impactului între partea dreaptă din spate a autoturismului condus de inculpat şi partea din stângă faţă a celuilalt autoturism, a rezultat vătămarea numiţilor, în vârstă de 13 ani, în vârstă de 43 ani, pasageri, respectiv conducător auto al autoturismul Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare, precum şi vătămarea numitei, în vârstă de 52 de ani, pasageră în autoturismul condus de inculpat”, au spus anchetatorii. În septembrie 2022, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi l-au condamnat pe avocatul Anatole Cenuşă la 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă.