@ Procurorii vasluieni l-au trimis în judecată pe Renato Pârâială, fostul șofer al lui Costel Gîtlan, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
Magistrații vasluieni au început judecata ‘’la foc automat’’ a polițistului Renato Pârâială, fostul șofer al lui Costel Gîtlan, șeful IPJ Iași. Astfel, procurorii vasluieni l-au trimis în judecată pe Pârâială la data de 13 noiembrie iar pe data de 30.12.2024 dosarul a și ieșit din Camera Preliminară, dispunându-se începerea judecății pe fondul cauzei chiar de la primul termen de judecată. Renato Pârâială a fost prins băut la volan la data de 20 iulie 2024, ora 02.02 pe o stradă din municipiul Vaslui, având o alcoolemie de 1,69 mg/l alcool pur în sânge. ‘’ La data de 20 iulie 2024, ora 02.02, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Șoseaua Bacăului din Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, de 51 de ani, din județul Iași. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto efectuarea testului alcoolscopic, pe care acesta l-a refuzat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe’’, se arată într-un comunicat emis de IPJ Vaslui, legat de situația lui Pârâială. Într-o ediție anterioară am arătat că Renato Pârâială este și pertener de combinații imobiliare cu Costel Gâtlan. Mai multe detalii puteți citi în articolul repostat mai jos.
Constantin MAZILU
.