Act de solidaritate pentru refugiați ucraineni la Catedrala Mitropolitană din Iași. La slujba de Înviere celebrată în Catedrala Mitropolitană din Iași persoanele refugiate din Ucraina s-au bucurat ospitalitatea localnicilor. Slujba de Înviere a fost oficiată în limba slavonă, așa cum de altfel se celebrează în Ucraina. Astfel , conform rânduieli, după ce au primit la miezul nopții lumina sfântă de la Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, credincioși ucraineni au participat în incinta Ansamblului Mitropolitan la Slujba de Înviere oficiată în Biserica” Sfântul Gheorghe”, unde au slujit părinții Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina, și părintele Vladislav Nedelcu vorbitor de limba slavonă și slujitor la Biserica Talpalari din Iasi. După slujbă refugiați ucraineni s-au bucurat de ospitalitatea gazdelor ciocnind oua roșii alături de Inaltpreasfintul Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În semn de solidaritate, în toate cele trei puncte vamale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor ( vămile Sculeni, Stanca Costești și Rădăuți Prut) se asigura în continuare sprijin permanent persoanelor refugiate din Ucraina.Drept urmare cu sprijinul preoților și a voluntarilor, în perioada pascală sunt oferite, pe lângă produse de strictă necesitate și produse tradiționale de Paște.