@ La primul termen de judecată în dosarul în care fostul deputat Petru Movilă a fost chemat de avocata Carmen Mariana Diaconu sa recunoască copilul care ar proveni dintr-o relație a celor doi, instanța a admis efectuarea probei ADN
Fostul deputat Petru Movilă va afectua testul ADN care va stabili dacă este tatăl copilului avocatei Carmen Mariana Diaconu, un băiețel pe nume Vladimir Diaconu. Magistrații Judecătoriei Iași au decis efectuarea testului ADN la primul termen de judecată care a avut loc în dosarul de recunoaștere a paternității deschis de Carmen Mariana Diaconu impotriva lui Petru Movila care are calitatea de pârât (vezi aici). Dacă se va dovedi ca este tatăl acestui copil Movila ar putea fi obligat sa plateasca inclusiv pensie alimentara desi acum nu mai are veniturile consistente de parlamentar. Mai mult decat atat, Movila este casatorit cu medicul Raluca Neagu. Alte detalii pe marginea acestui subiect am prezentat in articolul „Dosarul deputatului Movilă chemat la instanță de fosta amantă să recunoscă copilul: primul termen”, publicat in data de 18 februarie a.c.
Constantin MAZILU