Tânără, şantajată cu informaţii compromiţătoare! Un ieşean a fost pedepsit şi pentru violarea vieţii private! (EXCLUSIV)

522
Facebook laptop
Facebook laptop

@ O tânără a fost şantajată cu informaţii compromiţătoare @ În urma incidentului, un ieşean a fost pedepsit şi pentru violarea vieţii private şi fals informatic @ Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Ioan Andrei Ursăchianu la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare

O tânără a fost şantajată cu informaţii compromiţătoare! În urma incidentului, un ieşean a fost pedepsit şi pentru violarea vieţii private şi fals informatic.

Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat ieri pe Ioan Andrei Ursăchianu la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru şantaj, fals informatic şi violarea vieţii private. Asta, după ce au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de anchetatori cu tânărul.

Şantajată cu informaţii compromiţătoare!

Pe lângă pedeapsa primită, tânărul ieşean a fost pus şi la muncă în folosul comunităţii. „Inculpatul Ioan Andrei Ursăchianu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Primăriei Municipiului Iaşi sau a Consiliului Local Iaşi”, au afirmat judecătorii.

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceata putând fi contestată. Procesul ieşeanului a început pe data de 8 septembrie 2023. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată pe individ, sub acuzaţiile de şantaj, fals informatic şi violarea vieţii private. Asta, după ce el a fost reţinut şi, mai apoi, arestat la domiciliu în perioada 17 august – 15 septembrie 2023.

Ce au mai spus oamenii legii din Iaşi

 

Anchetatorii au mai susţinut că, în urmă cu câteva luni, individul a şantajat o tânără cu informaţii compromiţătoare obţinute online. La scurt timp, victima s-a plâns autorităţilor cu privire la cele întâmplate.

Astfel, oamenii legii au ajuns la Ioan Andrei Ursăchianu. Acesta a fost dus la audieri, iar, mai apoi, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile amintite. Ulterior, tânărul ieşean a fost trimis în judecată, iar, ieri, acesta a fost condamnat la prima instanţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.