@ Tatăl afaceristului suspectat de fraudă a vrut să scape de controlul judiciar @ Vasile Zlate nu i-a impresionat pe magistraţi @ Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins recent plângerea împotriva controlului judiciar formulată de Zlate
Tatăl afaceristului suspectat de fraudă a vrut să scape de controlul judiciar. Însă Vasile Zlate nu i-a impresionat pe magistraţi. Aşadar, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins plângerea împotriva controlului judiciar formulată de Zlate.
„Instanţa respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Zlate Vasile împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 24 august 2023 emisă de procurorul european delegat în dosarul de urmărire penală al Parchetului European – Biroul procurorului european delegat in Romania – Iaşi. Definitivă”, au afirmat magistraţii ieşeni.
Suspiciuni de fraudă într-un dosar al Parchetului European
Vasile Zlate şi fiul său, afaceristul ieşean Viorel Lucian Zlate, au intrat recent în atenţia anchetatorilor. Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar este vorba despre suspiciuni de folosire de acte false în vederea obținerii de fonduri europene și de spălare de bani. Astfel, ancheta ar viza două proiecte europene derulate firmele lui Zlate.
Ar fi vorba despre un proiect finalizat în anul 2020 având ca titlu „Înființare departament cercetare metode inovative de tratare ale afecțiunilor aparatului neuro-locomotor”. Valoarea totală a proiectului a fost de 33.657.942 de lei, valoarea totala eligila – 25.519.376 de lei si valoarea eligibila nerambursabila din FEDR – 15.184.029 de lei. Acest proiect a fost derulat de International Modeling Company SRL, administrată de medicul Lucian Obreja.
Celălat proiect a fost derulat începând cu luna iunie 2018, de SC Zentahub SRL (fostă Ova General Construct SRL), administrate de Lucian Zlate, proiectul având o valoare 17.223.043 de lei.
Ce au spus anchetatorii despre aceste proiecte
Oamenii legii susţin că, în timpul derulării proiectelor, dar și după finalizarea acestora, organismele de control ar fi descoperit mai multe nereguli.
În urma unui control s-a stabilit că o parte din aparatura ar fi fost cumparata la suprapreț. De asemenea, anchetatorii ar mai fi descoperit şi alte nereguli. Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, Vasile şi Viorel Zlate au fost puşi sub control judiciar.