Tentativă de omor, pe o stradă din Iaşi! Victima, în stare gravă la spital! (EXCLUSIV)

1724
Anchetator la bloc
Anchetator la bloc

@ Tentativă de omor, pe o stradă din Iaşi: victima, în stare gravă la spital @ În urma incidentului, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Eduard Benchia la 7 ani şi 2 luni de puşcărie, pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice @ În plus, magistraţii ieşeni au cofiscat maceta folosită de ieşean la agresiune

 

Tentativă de omor, pe o stradă din Iaşi: victima, în stare gravă la spital! Astfel, în urma incidentului, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Eduard Benchia la 7 ani şi 2 luni de puşcărie, pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Instanţa dispune confiscarea specială a macetei de 74,5 cm, cu mâner de culoare neagră”, au afirmat ieri magistraţii ieşeni.

 

Tentativă de omor, pe o stradă din Iaşi

 

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Eduard Benchia a început pe data de 8 decembrie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au trimis în judecată pe individ sub acuzaţiile de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de 2 ani, Eduard Benchia a încercat să omoare un bărbat, în urma unui conflict spontan.

 

Eduard Benchia, acuzat de tentativă de omor

 

Oamenii legii au adăugat că scandalul dintre Eduard Benchia şi victima, Alexandru R., a avut loc în public. Potrivit procurorilor, la un moment dat, ieşeanul a pus mâna pe o macetă şi a început să lovească.

După incident, autorităţile ieşene au fost alertate printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, din Iaşi. Acolo, medicii au constatat că viaţa victimei a fost pusă în pericol de leziunile suferite în urma incidentului respectiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.