@ Traficanții de persoane care fac concurență milionarilor din Iași: averi uriașe, făcute pe spatele unor puștoaice @ Totuşi, oamenii legii au intrat pe fir şi au stricat „afacerea” @ De altfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Ioan Radu Acatrinei la 6 ani şi 8 luni de temniţă, în vreme ce Cornel Acatrinei a primit o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni de puşcărie
Traficanții de persoane care fac concurență milionarilor din Iași: averi uriașe, făcute pe spatele unor puștoaice! Totuşi, oamenii legii au intrat pe fir şi au stricat „afacerea”! De altfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Ioan Radu Acatrinei la 6 ani şi 8 luni de temniţă, pentru trafic de persoane, în vreme ce Cornel Acatrinei a primit o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni de puşcărie, pentru trafic de persoane şi proxenetism.
„Instanţa confiscă de la inculpatul Acatrinei Ioan Radu suma de 103.600 de lire sterline, iar de la inculpatul Acatrinei Cornel – suma de 30.000 de lire sterline”, au afirmat magistraţii ieşeni. De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Traficanții de persoane care fac concurență milionarilor din Iași!
Procesul celor doi indivizi a început pe 16 noiembrie 2020. Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Radu Acatrinei și a lui Cornel Acatrinei. În urmă cu câteva luni, procurorii au efectuat mai multe percheziții, pentru a destructura o rețea care ducea tinere „la produs” în Marea Britanie. Anchetatorii ieșeni au descoperit că suspecții duceau o viață de lux.
Aceștia trăiau ca nababii, în cele mai bune condiții, cele mai scumpe mașini, precum și cu sume impresionante de bani. DIICOT Iași a reținut în cursul zilei de 25 august 2020 doi cetățeni de etnie rromă, suspectați că au dus tinere în Marea Britanie, pentru a se prostitua.
Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în câteva locuri din Iași, dar și la casa lor, din Slobozia. Interlopii au fost reținuți de procurori, care le-au confiscat un bolid BMW X6, dar și sume importante de bani. Oamenii legii care au descins în locuințe au descoperit că aceștia duceau o viață de lux. Conform unor surse, în una dintre case, aceștia aveau marmură de cea mai bună calitate, dar și obiecte fine de arhitectură.
Avere făcută pe spatele victimelor
Calvarul prin care treceau fetele obligate să se prostitueze în Marea Britanie era invers proporțional cu stilul de viață al suspecților, respectiv frații Ioan Radu Acatrinei (26 de ani) și Cornel Acatrinei (27 de ani). Conform anchetatorilor, aceștia duceau o viață de huzur, iar banii erau la discreție. Asta, în contextul în care fetele trimise în Marea Britanie erau deseori umilite, bătute și obligate să se prostitueze, spun anchetatorii.
Oamenii legii au confiscat, în urma perchezițiilor domiciliare, o sumă totală de 40.000 de lei, dar și un bolid de lux care valorează peste 40.000 de euro. „În perioada 2015-2020, mai multe persoane au recrutat, prin metoda „loverboy” sau sub pretextul găsirii unui loc de muncă în străinătate, mai multe persoane vătămate, pe care le-au transportat în Capitala Marii Britanii, unde au fost găzduite în diverse locații și, prin amenințări și agresiuni, au fost obligate la practicarea prostituției. Sumele de bani câștigate de către victime erau însușite în totalitate de către traficanți și investite în locuințe și autoturisme de lux. În urma acțiunii, au fost ridicate mai multe sume de bani, un autoturism, telefoane mobile și înscrisuri cu valoare probatorie”, au precizat reprezentanții DIICOT Iași.