Ultimul procuror comunist iese la pensie. Spaima detinutilor a depus cererea

3338

@ Consiliul Superior al Magistraturii va analiza marti 6 noiembrie cererea de pensionare a procurorului Mircea Bors cel care in perioada de 1999 -2006 a condus Penitenciarul Iasi @ Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii l-a declarat  pe Bors „colaborator” al fostei Securitati dar judecatorii au anulat acuzatiile

Unul dintre cei mai cunoscuti procurori ieseni iese saptamana viitoare la pensie. Este vorba despre Mircea Bors, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, cel care in perioada 1 octombrie 1999 – mai 2006. De altfel, Mircea Bors nu este cunoscut prin dosarele pe care le-a instrumentat, notorietatea sa a crescut in perioada in care conducea Penitenciarul. Mandatul sau la conducerea puscariei a fost presarat mai tot timpul cu scandaluri, in special legate de o conducere abuziva. Totul a culminat in anul 2004 cand un numar mare de detinuti au semnat o scrisoare comuna in care acuzau mai multe abuzuri printre care folosirea puscariasilor in interes personal, folosirea logisticii puscariei pentru rotunjirea averii sefilor si a unor gardieni. Mai mult, in scrisoare se vorbea chiar de moartea in conditii suspecte a unor detinuti. In urma acestor scandaluri Mircea Bors a fost nevoit sa plece de la conducerea penitenciarului.

A semnat un angajament cu Securitatea

De asemenea Mircea Bors a fost acuzat ca a colaborat si cu Securitatea lui Ceausescu. Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) a emis in acest sens un raport in anul 2008. CNSAS a descoperit ca Mircea Bors a semnat un angajament cu Securitatea pe 15 iulie 1985, preluind numele conspirativ „Rebeca”. „A fost folosit in calitate de colaborator timp de patru ani (1985-1989), incetarea colaborarii fiind determinata de intrarea celui in cauza «in randul membrilor de partid»” a constatat CNSAS. „Intr-o nota informativa datata 15 iulie 1985 – momentul la care Mircea Bors a fost recrutat de catre Securitate – apar informatii despre nemultumirile unor cooperatisti care nu au primit retributie in bani de la CAP si nu au cu ce sa-si acopere cheltuielile pentru intretinerea familiei sau a copiilor in scoli”, a mai precizat CNSAS.

In anul 2010 insa Curtea de Apel Bucuresti a anulat raportul CNSAS astfel incat Bors a scapat de acuzatia de colaborator al Securitatii.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.