Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din județul Iași, a ajuns la spital cu trei mușcături de șarpe. Pacientul este din localitatea Ciurea, județul Iași. Acesta le-a spus medicilor că a fost mușcat în cursul nopții de joi spre vineri și al dimineții de vineri de trei ori de un șarpe lung, subțire și negru.“Pacient in vârstă de 71 ani, declară și prezintă 3 plăgi mușcate de șarpe ( negru, subțire, lung), membru superior stâng și torace posterior; prezintă amețeli. O leziune ar fi din cursul nopții, iar două din cursul dimineții. Nu există suspiciune de mușcătura de vipera. Tratat in UPU ca stare anafilactică și internat in clinica de Medicina Internă”, a transmis Prof. Univ. Dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași.