Un polițist ieşean, prins beat la volan, a scăpat de puşcărie! Sentinţa este definitivă! (EXCLUSIV)

1934
Iulian Beilic
Iulian Beilic

@ Un polițist ieşean, prins beat la volan, a scăpat de închisoare, iar sentinţa este definitivă @ Iulian Beilic, polițist în comuna Belcești, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, dar cu amânarea aplicării pedepsei @ Procurorii au formulat apel, dar Curtea de Apel Iaşi l-a respins recent

Un polițist ieşean, prins beat la volan, a scăpat de închisoare. Iulian Beilic, polițist în comuna Belcești, a fost condamnat iniţial la 2 ani de închisoare, dar cu amânarea aplicării pedepsei. Procurorii au formulat apel, dar Curtea de Apel Iaşi l-a respins recent.

„Instanţa respinge, ca nefondat, apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău împotriva sentinţei penale din 14 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Hârlău, sentinţă pe care o menţine. Definitivă”, au precizat recent judecătorii ieşeni.

Poliţistul ieşean Iulian Beilic, prins băut la volan

Fostul adjunct al şefului de post din comuna Belceşti, judeţul Iași, Iulian Beilic, a fost trimis in judecata pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Conform anchetatorilor, Iulian Beilic a fost prins conducând băut în localitatea Cotnari, la intersecţia dintre drumul naţional şi cel judeţean care duce spre Belceşti.

Agentul, oprit în traficul din judeţul Iaşi de către colegi

În momentul în care a fost oprit, Iulian Beilic era îmbrăcat în uniformă.

„Pe data de 6 decembrie 2021, la ora 21:56, inculpatul Iulian Beilic a condus pe DC 144, către DN 28B, autoturismul marca Dacia Sandero, având o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma analizei toxicologice, la prima probă a prezentat o alcoolemie de 1,77 grame la mie în sânge, iar, la a doua probă, a prezentat o alcoolemie de 1,54 grame la mie în sânge”, au menţionat procurorii ieşeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.