@ Veste bună pentru fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita: judecătorii i-au mai scurtat pedeapsa @ Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis o contestaţie formulată de fostul edil-şef @ Aceştia au constatat că trebuie să deducă din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni de închisoare a perioadei executate, de la 5 august 2020, până la 19 octombrie 2021
Veste bună pentru fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita: judecătorii i-au mai scurtat pedeapsa! Aşadar, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis ieri o contestaţie formulată de fostul edil-şef.
„Instanţa înlătură din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţia de deducere, din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni de închisoare, a perioadei executate, de la 5 august 2020, până la 30 iulie 2021. Dispune deducerea, din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni de închisoare a perioadei executate, de la 5 august 2020, la 19 octombrie 2021. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate care nu contravin prezentei. Definitivă”, au afirmat magistraţii ieşeni.
Gheorghe Nichita, din nou la închisoare din cauza dosarului „Amanta”
Amintim că, în urmă cu câteva luni, Gheorghe Nichita a ajuns din nou după gratii. Asta, după ce a fost condamnat în dosarul intitulat generic „Amanta”.
Magistrații Curții de Apel au constatat prescrierea acuzațiilor de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic și de instigare la folosirea de informații nedestinate publicității. În schimb, acuzația de instigare la abuz în serviciu nu s-a prescris, iar judecătorii s-au decis asupra unei pedepse finale de 5 ani de detenție.
În cazul lui Liviu Hliboceanu s-a constatat prescrierea acuzațiilor de acces ilegal la un sistem informatic și de folosire de informații nedestinate publicității. Magistrații au menținut condamnarea la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu dată în primă instanță.
Fostul primar al Iaşului fusese pus în libertate
Gheorghe Nichita fusese liberat condiționat în octombrie 2021, din executarea unei pedepse de 5 ani de închisoare primită în august 2020 pentru luare de mită.
El a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi cerut un „comision” de 10 la sută din contractul de 69 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de management al traficului. Noua pedeapsă de 5 ani de închisoare a fost comasată cu pedeapsa precedentă.