Vești bune pentru elevi! Primesc tichete sociale în valoare de 500 de lei

685

Elevii vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, doar dacă depun o cerere. Cererile în acest scop trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, lista cu beneficiarii trebuind să fie transmisă Ministerului Educației până pe data de 23 septembrie, potrivit romaniatv.net. Cererile se depun fie la primărie, în cazul preșcolarilor, sau la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu, potrivit comunicatului transmis de către Federația Naționala a Părinților. ,, În anul scolar 2022-2023, elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial care nu au o situație materială foarte bună, vor beneficia de tichete educaționale în valoare de 500 de lei. Banii sunt utilizați pentru rechizite și materiale școlare. Pentru preșcolari, cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar trebuie depuse la primărie și se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei sau orașului / sectorului din București unde locuiește familia”. În anul școlar care a trecut, 235.000 de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au beneficiat de carduri sociale cu care să cumpere rechizite și haine pentru școală. Este al treilea an consecutiv când elevii se bucură de tichetele sociale în valoare de 500 de lei. Aceste tichete sunt utilizate pentru rechizite și alte materiale școlare. Nu a fost însă anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri, scrie romaniatv.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.