@ Un veteran şi prizonier la ruşi în Al Doilea Război Mondial, declarat mort la 115 ani de la naştere @ A fost nevoie de intervenţia judecătorilor ieşeni pentru a se decide moartea lui Vasile Luca @ Astfel, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis cererea formulată de rudele prizonierului de război
Un veteran şi prizonier la ruşi în Al Doilea Război Mondial, declarat mort la 115 ani de la naştere! A fost nevoie de intervenţia judecătorilor ieşeni pentru a se decide moartea lui Vasile Luca! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis recent cererea formulată de rudele prizonierului de război.
„Instanţa admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Butnăraşu (fostă Luca) Agurita şi Ilaş (fostă Luca) Savastia în contradictoriu cu pârâtul Luca Vasile. Declară moartea pârâtului Luca Vasile, născut pe data de 10.07.1909 în localitatea Dagâţa, raionul Negreşti, cu ultimul domiciliu cunoscut în sat Boatca, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi. Stabileşte că pârâtul a încetat din viaţă pe 23.08.1944, la ora 24:00„, au afirmat judecătorii ieşeni.
Prizonier în Al Doilea Război Mondial, declarat mort
De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe 25.04.2023, reclamantele au solicitat instanței declararea judecătorească a morții pârâtului.
„Suntem fiicele numitului Vasile Luca, cel care a dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Acesta a fost înrolat în Armată şi a fost luat prizonier de război în U.R.S.S. între anii 23.08.1944 şi 12.08.1948, aşa cum rezultă din certificatul cu nr. CT39178 din 06.03.2023 emis de Unitatea Militară 02405 Piteşti. Totodată, conform Titlului de pensie nr. 193394 emis de Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale – Direcţia Pensiilor, prin care s-a stabilit pensia mamei noastre, acesteia i-a fost atribuită şi calitatea de văduvă după soţ, rezultând că acesta a dispărut pe data de 23.08.1944. Mai mult, mamei noastre i s-a acordat şi Legitimaţia de veteran de război seria IS/478569 emisă pe data de 2.04.1996 de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, fapt care dovedeşte că organele emitente au considerat că a decedat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, au spus reclamantele.
A fost nevoie de intervenţia judecătorilor ieşeni!
Reclamantele au mai spus că, de la data ultimelor ştiri conform cărora mai era în viaţă, respectiv 23.08.1944, au trecut 79 de ani, fiind deci îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul Civil. Instanţa a dispus emiterea unor adrese către Primăria Comunei Dagâţa, de la ultimul domiciliu cunoscut al ieşeanului, precum şi către Secția IV de Poliție Rurală, la care este arondat Postul de Poliţie Comunal Dagâţa, cu solicitarea de a culege informaţii despre pârâtul din prezenta cauză şi despre un eventual deces al acestuia.
Judecătorii ieşeni au constatat că, potrivit certificatului nr. CT 39178 din 06.03.2023, emis de Unitatea Militară 02405 Piteşti, Vasile Luca a fost identificat cu următoarea situaţie: 23.08.1944 – 12.08.1948 – prizonier de război în U.R.S.S.