Viitor pensionar ‘’special’’. Polițist către două doctorițe: ‘’Vă bat până vă omor’’

1449
medici in spital si un politist de penitenciar
medici in spital si un politist de penitenciar

@ S-a întâmplat în urmă cu două nopți la spitalul de copii Sfânta Maria din Iași @ Un polițist de la Penitenciarul Iași a venit cu copilul și, fiind nemulțumit de tratamentul primit, a început să se poarte golănește, le-a amenințat cu bătaia pe cele două doctorițe care s-au ocupat de fetița lui @ Polițistul se numește Mihai Florin Apetrea și le-a spus celor două doctorițe că le va bate până le va omorâ @ ‘’Confirm că incidentul este consemnat în raportul de gardă. Vom formula o plângere penală după ce vom stabili contextul în care s-a petrecut acest incident’’, a spus Alina Belu, managerul Spitalului de Copii Sfânta Maria

Comportament de golan al unui personaj care poartă haina statului față de două doctorițe de la Spitalului de Copii Sfânta Maria din Iași. În urmă cu două nopți, Mihai Florin Apetrea s-a prezentat cu copilul la Spitalul Sfânta Maria din Iași, împreună cu fetița lui care ar fi avut unele simptome de răcieală sau viroză etc. De copil s-au ocupat două doctorițe care erau de gardă în noaptea respectivă. Cele două doctorițe au prescris un antibiotic iar Mihai Florin Apetrea a plecat la farmacie să-l cumpere. După un timp a revenit foarte supărat de faptul că nu a găsit antibioticul. A început să urle, să înjure și le-a amenințat cu bătaia pe cele două doctorițe. Le-a spus că le va bate până vor muri și le-a forțat să-i dea o altă rețetă cu un alt antibiotic. Incidentul a fost trecut în raportul de gardă dar, timorate cele două doctorițe nu au alertat poliția națională conform procedurilor și nici nu au chemat paza. ‘’Confirm că incidentul este consemnat în raportul de gardă. Vom formula o plângere penală după ce vom stabili contextul în care s-a petrecut acest incident. Era bine dacă se suna atunci la Poliție sau măcar dacă era chemată paza spitalului. Vă asigur că vom lua măsuri legale’’, a spus Alina Belu, managerul Spitalului de Copii Sfânta Maria.

Să mai precizăm că și soția lui Apetrea este de asemenea polițist la Penitenciarul Iași.

Ce spune statutul polițistului

Am relatat incidentul ofițerului de presă al Penitenciarului Iași. Ni s-a cerut să solicităm în scris un punct de vedere. Nu ni s-a dat numărul de telefon al lui Mihai Florin Apetrea pentru a-i cere un punct de vedere, ni s-a spus că astfel s-ar încălca legea privind informațiile cu caracter personal. Oricum, Penitenciaru are toate pârghiile legale să declanșeze o anchetă disciplinară. Ca și agenții de la Poliția Națională, polițiștii de penitenciar trebuie să aibă un comportament ireproșabil în societate. ‘’ Valorile etice în sistemul administrației penitenciare sunt: integritatea, obiectivitatea, transparența, receptivitatea și responsabilitatea profesională.  Personalul din sistemul administrației penitenciare va promova și va respecta principiile și valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională și în relațiile cu cetățenii, precum și măsurile legale referitoare la transparența decizională, conflictul de interese și incompatibilități’’, se arată la articolul 6 din Legea nr.145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare. De asemenea, polițiștii de penitenciare jură să respecte normele de conduită civică. ‘’Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică“.

Golani în uniformă! Doi polițiști din Iași au snopit în bătaie o bunică și o mamă

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.