Justiția la mișto! Al treilea judecător își bate joc de dosarul de corupție al lui Chirica

9373
Diana Micu Cheptine si Mihai Chirica
Diana Micu Cheptine si Mihai Chirica

@ Al treilea judecător a făcut ieri cerere de abținere în singurul dosar de corupție  în care Mihai Chirica, primarul Iașului a fost trimis în judecată de DNA @ Judecătoarea Georgiana Mocanu de la Curtea de Apel Iași a făcut ieri cerere de abținere în condițiile în care când a fost repartizată, la începutul lunii iulie a.c a spus că nu are nici o cunoștință legată de vreo incompatibilitate legată de judecarea acestui dosar @ Ieri, a constatat brusc că în anul 2015 a pronunțat o sentință civilă pe care DNA Iași a folosit-o ca probă în acest dosar de corupție

Fie își bat joc de noi, fie de actul de Justiție. Dar pensiile speciale trebuie să le rămână intacte chiar daca țara se scufundă în datorii. Ieri, la două luni după ce a fost repartizată în dosarul de corupție în care este judecat primarul Iașului, Mihai Chirica, judecătoarea Georgiana Mocanu de la Curtea de Apel Iași, a descoperit brusc că este incompatibilă și a făcut cerere de abținere. După două luni de la preluarea acestui dosar, Georgiana Mocanu a constatat că în anul 2015 pe când era magistrat la Judecătoria Iași a emis o sentință pe care DNA Iași a folosit-o ca probă în acest dosar de corupțe care se află acum pe rolul Curții de Apel, în faza de Cameră Preliminară. Să reamintim că acest dosar de corupție se referă la faptul că Mihai Chirica, Gabriel Harabagiu și alți complici au edificat ilegal o clădire ridicata de firma lui Cheșcu, SC Flux SRL pe strada Vasile Lupu nr.95 G. În anul 2015, firma lui Cheșcu a fost amendată de Politia Locala pentru ca nu a respectat autorizația. SC Flux SRL a contestat sancțiunea iar Georgiana Mocanu a fost cea care a constatat ca procesul verbal de contravenție, devenit probă în dosarul de corupție, a fost întocmit legal. Grav este că și avocații inculpaților au speculat acest lucru și au făcut cerere de recuzare, lungind procesul cu speranțe mari de împlinire a termenului de prescripție. ‘’Sunt convins de nevinovăția celor pe care îi apăr în acest dosar dar până acolo avem de analizat legalitatea trimiterii în judecată. Cred ca fiecare acuzat, în orice fel de dosar, are dreptul la un complet de judecată obiectiv și imparțial. Imparțialitatea este importantă nu doar raportat la hotărâre ci la întregul proces prin care se ajunge la aceasta, așa cum se arată în Standardele de la Bangalore, privind conduita judiciară. Un act de justiție corect, imparțial, obiectiv nu trebuie interpretat ca fiind o favoare adusa unui acuzat și un drept al acestuia”, a spus avocatul Cătălin Boacnă, cel care a depus cererea de recuzare.

Dosar tratat cu superficialitate de toți judecătorii

Asta în condițiile în care, la începutul lunii iulie (după ce judecătoarea Alina Codreanu s-a abținut abia după ce Dezvaluirea.ro denunța afacerile soțului ei cu Primăria Iași) președinta Curții de Apel Iași, Diana Cheptene-Micu spunea că a discutat cu Georgiana Mocanu și aceasta a asigurat-o că nu are motive de incompatibilitate în judecarea dosarului de corupție al lui Chirica. ‘’S-a făcut o nouă repartizare, iar în complet a fost desemnată doamna Georgiana Mocanu. Dumneaei a făcut verificările necesare şi a rezultat că nu a mai participat în niciun fel la judecarea dosarului. Nici nu are cunoştinţă de vreo incompatibilitate legată de persoana vreunuia dintre inculpaţi”, spunea atunci presei Cheptene-Micu.

În cursul zilei de ieri nu am reușit să o contactăm telefonic pe doamna președinte a Curții de Apel să vedem ce părere are acum legata de această situație. Amintim că se întâmplă această batjocură în condițiile în care Georgiana Mocanu este cel de-al treilea judecator repartizat în acest dosar din cauza cererilor repetate de abținere. Singurul judecător, al cărui cerere de abținere o menționăm fără alte comentarii, este Daniela Ghercă. Anterior, aceasta a luat decizii în acest dosar în calitate de judecător pentru drepturi și libertăți. După cum am precizat mai sus, batjocura în acest dosar a început când judecătoarea Alina Codreanu a decis să se abțină abia după ce Dezvăluirea.ro a arătat că soțul său încasează de ani de zile sume de ordinul miliardelor, de la primăria condusă de Mihai Chirica. Mai multe detalii am prezentat în articolul de mai jos.

Chirica a plătit 200.000 lei familiei judecătorului din dosarul de corupție. Magistratul s-a ‘’predat’’

 

 

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.